Am înţeles însă că nu de pregătire este vorba, pentru că sentimentele nu se-nvată, ci se nasc pur si simplu, mai ales atunci cand nu te astepti! Aşa din nimic…sau dintr-o privire, dintr-un zambet, dintr-o atingere. Se năspustesc asupra sufletului tău, uneori tăcute, ca un val blând de mare pacifică, alteori ca un tsunami nervos şi nestăvilit si din acel moment esti altul. Te trezeşti într-o zi, care devine brusc mai frumoasă, mai colorata, mai luminata de o emoţie care nu ştii de unde vine şi nici de ce ţi s-a întâmplat ţie, acum, aici! Esti de o fericire natanga si in felul asta se explica poate gesturile si deciziile tampe pe care le ia un om indragostit.
Asa ca intreb ca un reflex necondiţionat dacă “mă mai iubeşti” şi, scuturându-te de responsabilitate, cum se scutură de picături de ploaie un câine vagabond, eviti un răspuns limpede şi sincer cu mine şi mai ales cu tine...
Astăzi însă ai avut o strălucire care mi-a plăcut in raspuns şi pe care am sorbit-o însetată.
“Mă mai iubeşti?” – întreb eu, pregătindu-mă să mă amuz din nou de eschivarea ta. Imi place când te fâstâceşti, pentru că renunţi să mai pari puternic.
“şi cum ai vrea să te iubesc?”
Mărturisesc că primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost TOTAL. Să mă iubeşti TOTAL. Ştiam însă că te va speria răspunsul sau îl vei
ridiculiza aruncându-i în faţă atributul: imposibil. Insă întrebarea ta s-a propagat în mine, în mii de unde albastre, ca şi cum ai fi aruncat o piatră fix în chakra inimii. Undele mi-au cuprins mai întâi stomacul, la acea oră gol, apoi pântecele, care ştiu că poartă dorul de a zămisli un copil cu păr şi obraji bucălaţi mereu gata să transforme zilele în răsărituri şi paşii în zboruri, apoi picioare, bietele mele picioare, şi braţele care au învăţat să te/mă cuprindă. M-am lăsat pe spătarul scaunului şi, deşi mintea mea a găsit rapid întrebarea prin care evitam de data asta eu răspunsul, întrebarea ta îmi răsuna palpabil în timpane. Si undele mi-au lovit conştiinţa, imaginea de sine, ceea ce credeam şi speram că ştiu bine despre mine. Eram faţă în faţă cu o nouă provoare , o nouă confruntare…şi ăsta e unul din motivele pentru care ocupi un spaţiu în viaţa mea.Nu m-am întrebat niciodată cum îmi doresc să fiu iubită. M-am gândit mai degrabă la dacă, cât, de ce, pe cine pot eu să iubesc şi deşi am simţit la fiecare dintre iubirile pe care le-am primit ce lipsea, nu am stat niciodată să pun cap la cap ceea ce am învăţat din fiecare întâlnire cu iubirea.
Acum însă a venit acest moment unificator, menit poate să întregească un nou sens despre mine…căci ce este viaţa dacă nu o călătorie către întâlnirea cu tine însuţi…cum îmi doresc să fiu iubită…hmm…
Imi doresc să fiu iubită cu încrederea nepătată a unui copil care priveşte către părinţii lui ca la nişte semizei. Cu seninătatea unui dimineţi aşezate blând în braţe goale, dar calde şi pline de sărutările mele de cu o noapte înainte. Cu fragilitatea unui lumini de lumânare care tremură atunci când ii respiri prea aproape. Cu aripi pe care să mi le aşezi pe umerii mei rotunzi şi cu pânze în care să-mi sufli elanul cu care să-mi înfrâng furtunile. Aş vrea să fiu iubită fără să mă sufoce vreodată atingerea celuilalt sau păstrându-mi libertatea de a spune “îndepărtează-te acum”. Cu încrederea că pot să-mi ating toate zările, că pot să privesc înapoi fără patos, cu bucuria de a vedea in cel care mă iubeşte cum iubirea lui pentru mine îl vindecă, îl înalţă, îl duce mai aproape de ceea ce-şi doreşte intim să fie!
Vreau sa fiu iubită în detalii, nu în general, în nuanţe, cu mii de lumini şi umbre, nu în culori ţipătoare, în şoaptă, în vibraţie, în “bemoluri mozardiene”, în miros de viaţă, de verde, de încredere, în gesturi surprinzătoare, în sărutări neaşteptate, în colinde cu miros de brad, în poeme nescrise, în mic-dejunuri neprogramate, în defectele mele şi în picioarele goale, în tăceri şi în cântec de chitară, în val de mare şi vârf de munte, în jocuri de zar, în coincidenţe nebune, în ceea ce sunt aici şi acum, în ceea ce-mi lipseşte sau am prea mult…
Îmi doresc să fiu iubită pe toate si in toate curbele corpului meu, pe borduri de Balcic, pe iarba crudă, pe cărări neumblate şi autostrăzi aglomerate, pe canapele rupte, pe sus şi pe jos, pe viaţă şi nemoarte, pe pietre şi copaci, pe flori de castan şi spumă de fructe, pe pânze de tablou nepictate şi uleiuri grele, pe acoperişuri de case şi gând, pe sânii mei prea plini şi pe aşternutul meu prea gol, pe lanuri de grâu şi maci, pe nisip umed şi uscat, pe trup şi suflet…
Vreau să fiu iubită fără să mă ascund, fără să pierd, fără să mă îndoiesc, fără să mă întunec …
Căci vreau să fiu iubită cum ştiu că pot să iubesc…
…aşa…aşa îmi doresc să fiu iubită…
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu