De ceva vreme observ un fenomen interesant la bãrbaţi, atât în relaţiile mele personale, dar şi raportându-mã la poveştile de viaţã ale oamenilor pe care-i cunosc sau cu care lucrez.
Bãrbaţii transmit femeilor mesaje duble, fãrã sã fie însã foarte siguri cã doresc sã-şi asume responsabilitatea pentru ambele variante propuse sau pentru refuzul lor. A devenit un fel de rutinã, un fel de a comunica cu femeile, cumva împãmântenit, dar, care pune femeile într-o posturã extrem de delicatã şi fãrã variante avantajoase. Din pãcate, ele pica prost, indiferent cum o dai, îngroşând un cerc vicios extrem de nociv pentru relaţiile el-ea.
Mesajele sunt aparent inofensive, dar poartã în subsidiar o nunţã, o aluzie, o posibilã portitã, o scãpare pentru bãrbat şi o capcanã sigurã pentru femei. De cele mai multe ori aluzia duce cãtre zona erosului. Este ca un cârlig îmbrãcat în puf şi uneori chiar roz! Aparent iei puful şi hop! te simţi încârligatã într-un amestesc cu miros de budoar!
Aparent femeile acceptã mesajul, din diverse motive (de la cele care ţin de un strop de bun simţ, pânã la cele care ţin de un interes real faţã de dumnealui), şi asta duce şi la preluarea mesajului subsidiar, bãrbaţii considerând cã gata, au pus mâna pe pradã. Când femeia a înghiţit pastila, bãrbatul continua cu genul ãsta de mesaje, accentuând treptat aluziile, devenind din ce în ce mai alunecoasã discuţia şi din ce în ce mai clarã intenţia.
De aici apar diverse variante:
Ø Femeia acceptã şi mesajul ascuns şi bãrbatul este fericit! Ajung şi la o relaţie eroticã, care poate sã aducã un plus sau un minus relaţiei iniţiale.
Ø Varianta în care femeia odatã ce se aratã disponibilã, deschisã ideii, bãrbatul bate în retragere, nemaifiind capabil sã susţinã intenţia, dar nici neîncetând jocul! Şi-atunci, jocul ãsta de du-te – vino devine obositor şi confuzant pentru ambii parteneri.
Ø Femeia încearcã sã se poziţioneze şi sã spunã cã nu este interesatã, poate chiar jignitã, şi aici apare surpriza pentru mine: bãrbatul începe şi o acuzã cã a înţeles greşit lucrurile, pe care, de altfel, el nici nu le-a intenţionat, ignorând brutal toate aluziile, privirile alungite, atingerile de graniţã, invitaţiile duplicitare pe care el le-a iniţiat, dar pe care ea le-a înţeles greşit, deci ea e nebunã!
Exemplu 1: 2 amici. Toate bune şi frumoase, vorbim, discutãm, comentãm şi apare o invitaţie la restaurant, apoi apare o invitaţie la un spectacol şi mai vorbim, mai discutãm, acum apar în discuţie cuvinte alunecoase, mici complimente, mici aprecieri şi hop! apare invitaţia la el acasã sau la munte sau într-un context care sã aducã o intimitate ceva mai conturatã! Dacã spui, “bãi, nu cred cã e cazul sã ne vedem la tine!”, el “a, pãi ce ţi-ai imaginat dragã, suntem amici, nu am nicio treabã cu tine! Crezi cã nu mai sunt femei pe lumea asta!” Orgoliul lui rage! Cu cât reacţia este mai violentã, cu atât aşteptãrile lui au fost mai mari!
Cãci ei, bãrbaţii, sunt aşa de nefericiţi, cãci atunci când ne fac un compliment, spre exemplu, noi femeile spunem cã se dau la noi, iar dacã nu-l fac îi considerãm mitocani, pe când ei, sãrãcuţii, n-au vrut decât sã fie amabili şi drãguţi, iar noi nu-i înţelegem în suferinţele şi dramele lor teribile!
Exemplu 2: Fenomenul este întâlnit şi la nivel profesional. Când şeful zice: “Ia uite ce bine arãţi azi, ia vino cu dosarul X la mine în birou!” pe un ton languros şi ochi lucind a vânãtor, ţie ca femeie ce-ţi rãmâne de fãcut? Cãci dacã mergi la birou unduindu-te, e clar cã veţi discuta despre atât de multe lucruri şi veţi descoperi brusc cã problema în cauzã necesitã o abordare ceva mai amãnunţitã, aşa cã trebuie neapãrat sã discutaţi “dosarul” şi dupã program! Dacã cumva spui: “ştiţi, n-aş vrea sã credeţi cã…” eşti mâncatã! Aaa, pãi eşti nebunã, pentru cã el ţi-a fãcut un compliment şi tu gata ai cãzut pe spate, dar de fapt pe el nici nu-l intereseazã, era doar preocupat de problemele profesionale – concluzia: eşti tu nebunã!
Exemplu 3: el şi ea, amici, din nou.
Discutãm, comentãm, bârfim pe alţii, înjurãm guvernul…într-o zi, el inofensiv, ca şi radiţiile de la Fukusima: “bãi ce mi-ar plãcea un weekend la Paris!”
Ea: “da, mişto…cine n-ar vrea un weekend la Paris..
El: “pãi ce zici, mergem?” pe un ton şoptit şi aluziv…
Ea: “pãi…” şi aici începe “bãi, nu ştiu ce sã zic…adicã, noi doi?”
El: “da, ce, nu suntem amici!” intrã el în defensã!
Ea: “pãi, amici – amici, n-aş vrea sã crezi…”
El: “Aaaa, eu vroiam sã fiu drãguţ cu tine şi tu gata sãri de fund în sus! N-am nicio treabã, ce crezi cã n-am cu cine sã mã duc, dacã dau acum 3 telefoane, toate sar pe mine şi eu oricum mã duc cã am nişte treabã acolo” WHAT? Pãi, atunci, de ce nu ai spus aşa: “bãi, uite, eu mã duc cu firma la Paris şi am posibilitatea sã mai iau pe cineva şi m-am gândit sã te întreb pe tine!”
Exemplu 4: el şi ea, nu ştiu cât de amici sunt cã deja aluziile sexuale fac parte din peisaj: bancuri, discutãm despre fanteziile noastre erotice (ca amici, desigur!), ne facem un fel de curte, dar aşa mai largã, mai pe dupã colţ, ne tatonãm, incitãm, jucãm, pânã când zici ok, hai sã vedem!
El: “Aaaa, pãi stai cã nu sunt pregãtit, trebuie sã mã mai gândesc, trebuie sã iau nişte decizii!” sau “Aaaa, pãi ştii cã sunt niţel cam însurat” Pãi de ce n-ai luat deciziile înainte sã te miorlãieşti pe lângã mine ca un motan în cãlduri sau înainte sã-ţi aminteşti brusc cã eşti însurat? Sau “pãi, nu-mi doresc neapãrat asta…mã jucam şi eu!” 6 luni? Deci eşti tu, femeie, nebunã!
Exemplu 5:
El: “mi-ar plãcea sã am un copil, dacã aş fi tatã m-ar motiva sã fac mai mult, ar fi cel mai frumos cadou pe care-l poate primi un bãrbat de la o femeie…”, iar tu, ca femeie, deja începi sã vezi nasul lui şi ochii tãi pe o mutrişoarã micã şi haioasã, aşa cã eşti ceva mai relaxatã cu anticoncepţionalele şi vii într-o bunã zi zâmbitoare şi cu testul de sarcinã cu douã liniuţe: “O sã avem un copil!”
El – verde la faţã: “Aaaa, pãi nu sunt pregãtit, vreau mai întâi sã-mi cumpãr o maşinã sau sã-mi zugrãvesc garsoniera, aşa cã uite nişte bani şi “rezolvã” problema!” Imi amintesc de o situaţie dramaticã, în care femeia face avortul (şi o depresie – ca bonus), el dispare o vreme din peisaj, ea nu înţelege şi când, în sfârşit, reuşeşte sã aibã o discuţie cu el, el îi spune: “Nu mai pot sã stau lângã o femeie care a omorât un suflet!” WHAT? Fraza asta a prelungit terapia cu nişte luni de zile!
Exemplu apogeu:
Patricia Kass – nu ştiu câţi ştiţi povestea, dar din presa a reieşit cam aşa (nu mã intereseazã notorietatea sau nulitatea personajelor, ci strict mecanismul de relaţionare): o vedetã e invitatã la aniversarea unui tip cu bani, el uzeazã toate tertipurile de cucerire (avion privat, flori pe sus, pe jos, prin toate cele, meniul preferat al ei, detalii despre viaţa ei, plimbãri prin locuri exotice etc), ea acceptã într-un final, copleşitã de atâta atenţie, el, dupã relaţia eroticã, dispare “ca mãgarul în ceaţã”. Ea scrie în cartea ei autobiograficã pasajul acesta, sentimentele pe care le-a avut, cât de rãvãşitã a fost, cum a înţeles într-un final cã a fost doar un trofeu. Ce declarã el? “Nu este adevãrat, Patricia Kass are fantezii erotice cu mine” WHAT? Mãi Alain Delon, unde erai tu!? Şi bine-nţeles este şi ea nebunã, ca noi toate celelalte, care nu înţeleg cât de amabili sunt ei bãrbaţii, aşa necondiţionat, doar de dragul artei!
CONCLUZIA: oricum o dai, eşti tu, femeie, nebunã!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu