VISUL UNEI NOPTI DE VARA

Regizor: Felix Alexa, TNB

William Shakespeare – “Visul unei nopţi de vară”, piesă clasică, comedie-romantică, explicându-se poate în felul acesta prezența destul de numeroasă a tinerilor-adolescenți (le-or fi băgat Shakespeare la lecturi obligatorii ? – m-ar mira ideea, dar oricum m-a bucurat prezența lor în sală).

Decor auster, chiar minimalist, care mi-a adus aminte de “Livada cu vişini” - acelaşi regizor şi mai mult decât atât, cred că a folosit şi acelaşi fragment muzical, sau mă rog, undeva într-o altă piesă, această bucată destul de sumbră, de la început, a fost prezentă. Asta m-ar deranja, căci nu pot să cred că universul muzical nu oferă destulă diversitate, deci aş lua-o ca pe o neglijenţă sau lenevire, în sensul că “lasă c-o aveam p`asta, ce să ne mai chinuim să mai căutăm alta!”

Aceeaşi idée la începutul spectacolului (ca în “Livada cu vişini”), de rânduire soldăţească a actorilor după panoul ca de spalier, ca şi cum figurile de ceară, din vitrină, prind viaţă aici şi acum, pentru noi, spectatorii, proiectându-ne astfel în fantastic. Piesele se închid după acelaşi ritual al reaşezării bibelourilor în panoplia amintirilor, de data asta.

Şi acum să-i luăm cătinel pe rând, căci Slavă Cerului avem! Să începem cu rolurile principale:

Marius Bodochi – l-am văzut prima oară în “Ondine”, dar atunci nu l-am privit, căci pe afiş trona mare şi lat numele lui Adrian Pintea, aşa că am aşteptat toată seara să iasă de undeva, numai să vină! Nu m-am concentrat deloc pe ce se întâmpla pe şcenă şi cu cine, pentru că eram mult prea locuită de dorința de a-l vedea pe Pintea. După piesă, mi-am dat seama că am ratat momentul, că eu n-am fost acolo, n-am lăsat-o să mă învelească în mrejele-i prea suave, aşa că am mai fost odată şi la finalul piesei am întrebat: “Ok, cine e tipu` ăsta care trebuia să fie Adrian Pintea?” Ei bine, el era Marius Bodochi! Bărbat frumos, bine legat, dar cel mai mult la el îmi place vocea – joasă, uşor răguşită, dar puternică, cuceritoare sau respingătoare, după pofta inimii lui! Şi-o modulează bine şi o stăpâneşte excelent! Ca dovadă că apoi a făcut nițel carieră şi pe la TVR.

Aici a fost ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte. De fapt, ca să fiu sinceră, cam asta a fost impresia generală a spectacolului. E adevărat că un text în sonete e destul de greu de digerat, căci fiind schimbată topica, trebuie să fii un pic mai atent să nu pierzi subiectul de predicat, căci stau la distanță destul de rezonabilă şi siropoasă unul de altul. Deşi traducerea este una modernă, Nina Cassian, totuşi Shakepeare are un text mai elitist!

N-am simțit fiorul dramatic al iubirii shakeperiene, a la Romeo&Julieta, ci mai degrabă băşcălia. Iubirea ridiculizată şi împărțită de un Cupidon “nebun şi cam choir”, cum zice poetul. Sau poate asta a fost şi ideea, că iubirea are propriile reguli, atât de personale, încât se adaptează fiecăruia şi fiecare spune despre celălalt că e niţel ciupit!

Revenind la Marius Bodochi, s-a mişcat rapid în costume, căci a jucat 2 roluri, iar pielea îi vine încă bine, dar culoarea părului nu prea! A fost uşor derutant la început faptul că atât Marius Bodochi, cât şi Irina Movilă, joacă roluri duble: cuplu Hipolita-Tezeu, dar şi Titania-Oberon! Mişcarea asta pământean - nepământean nu ştiu cât a prins, căci n-am văzut (la nici unul dintre ei) o diferenţă semnificativă în interpretarea actoricească şi asta a încurcat şi mai mult curgerea! Aveai nevoie de câteva secunde ca să te prinzi cine e acum, deşi ar fi trebuit să te ajute costumele, în principiu, dar la mine n-a funcţionat aşa rapid.

Partenera lui de şcenă, Irina Movilă, gravidă cred că prin 5-6 luni, căci burtica era destul de vizibilă, dar fără să fie derajantă, căci rochițele Juliette (adică alea tăiate sub sân) îi veneau tare bine! Prezenţă graţioasă, dar am stat cu ochii pe burtică şi urmăream cum actorii jucau în jurul ei creând un fel de cerc de protecţie, ajutând-o discret în şcenele tăvălitoare, deşi ea nu solicita neapărat asta! Înduioşător şi îmbucurător, mai mult pentru ea!

De data asta Marius Manole într-un rol mai puţin principal! Acum a fost Puck, spiriduşul ghiduş care mai mult încurcă decât descurcă lucrurile, şi deşi l-am auzit spunând (la “Profesioniştii”) că preferă rolul ăsta, ei bine, mie mi s-a părut că în “Inimă de câine” a fost muuuuuult mai bun! Aşa că, deşi la aplauze a primit o reacţie bună din partea publicului, de data asta, nu prea am înţeles de ce! Rol fără pretenţii oratorice, mic ca şi întindere şi care a solicitat mai mult abilităţile lui contorsionist-acrobatice, decât actoriceşti! A ţopănit de colo-colo, cu élan şi aplomb, încercând în felul acesta să transmită văzduhul de mişcare al unui duh, care nu are greutatea şi rigiditatea corpului, dar îmi menţin îngrijorarea cu privire la aruncarea asta necugetată în rol!

Cred că-i port ghinion lui Marius Manole, căci dacă data trecută era să-şi rupă mâna, acum era să-şi rupă piciorul! Eu i-am zis că se aruncă zdrobitor de dur în acţiune şi fără niciun fel de rezerve personale, dar n-a vrut să mă creadă! Undeva după prima jumătate a piesei, am văzut cum îi şiroiau 2 firicele subţirele de sânge pe laba stângă a piciorului. A jucat aşa, a intrat în culise şi când a revenit, aveam o gleznieră neagră la picior. In şcena fix următoare, sare imprudent şi atelizează exact pe piciorul stâng! Am simţit durerea lui, căci aterizarea s-a lăsat cu un BUM! serios, care l-a făcut şi pe Bodochi să se uite niţel îngrijorat. Marius a reuşit să dea replica, dar a scos-o printre dinţi scrâşnind de durere, iar Bodochi a continuat, deşi a rămas ţintuit până l-a văzut că se ridică de jos!

Marius Manole simte nevoia să-şi plătească o datorie neştiută faţă de şcenă, de scândură, prin propriul sânge, ca o jertfă pe care o aduce Melpomenei, muza tragediei sau poate Thaliei, muza comediei.

Cea mai searbădă prezenţă a fost Zâna! Nu ştiu cine a jucat-o, dar nici nu merită osteneala s-o aflu! Însă, în egală măsură, dar la poluri diferite, cea mai vie prezenţă, cea mai închegată apariţie, cea mai graţioasă prestanţă, asumându-şi rolul cu profesionalism şi dăruire a fost Monica Davidescu şi cred că ea s-a detaşat niţel de celelalte personaje! L-aş aminti aici şi pe Liviu Lucaci, dar nu pentru aseară, ci pentru “Tectonica sentimentelor”, unde face o pereche minunată cu Ilinca Goia, tot la TNB!

Pata de culoare şi de bună disponiţie a fost creată de trupa de teatru a meşteşugarilor din acele vremuri: Fundulea (Marius Rizea), Suflete (Silviu Biriş – foarte travesti travestiul), Chitra (Dan Tudor), Flămânzilă (Orodel Olaru), Bot Grosu (Ovidiu Cuncea), Cuibărilă (Mihai Calotă) care au adus o notă proaspătă atmosferei, remarcând aici, prestaţia lui Marius Rizea, în special în momentul transformării lui în măgar, ieşindu-i bine răgetele, ridicolul situaţiei şi fudulia prostului! Asta este partea care a smuls publicului cele mai multe râsete şi aplauze!

Una peste alta, piesă fără pretenţii, de văzut doar dacă…face parte din lectura obligatorie ;)!