CASATORIA

Teatrul Bulandra

Abia acum am înţeles de ce nu se mai mărită fetele din ziua de azi şi datorez acest răspuns eliberator piesei de teatru “Căsătoria” de la Bulandra! Ei bine, pentru că a dispărut instituţia peţitoarelor! Deci, nu pentru că fetele sunt sucite, bărbaţii nehotărâţi (deşi piesa de teatru demonstrează că erau cam indecişi şi pe atunci), societatea destructurantă, timpurile furtunoase, nu pentru că suntem noi pretenţioase şi mofturoase, că am uitam să comunicăm şi să ne bucurăm de întâlnirea cu celălalt, ci pentru că nu are cine să medieze lucrurile! Clar, da?

“Căsătoria” de la Bulandra, în regia Yuri Kordonsky, după un text de Gogol, descrie atmosfera începutului de secol XIX, cu o burghezie în cădere, dar care mai ţine la galoane şi titluri nobiliare. Décor bine gândit, costume de epocă, miros de tămâie, încă de la începutul piesei, cu Răzvan Vasilescu pe post de popă, cu o mitră impresionantă şi galbenă, “oficiind” taina sfântă a căsătoriei. Totul se dovedeşte a fi coşmarul lui Podkolesin (alias Cornel Scripcaru), eroul infantil şi anxios al piesei. Deci, m-am liniştit! Şi bărbaţii au coşmaruri legate de “închisoarea” căsătoriei, năduşesc angoasant în taină, văzând căsătoria ca pe un punct terminus al vieţii de huzur, căci el, Podkolesin, era absolut terifiat de moment! Uşor ciudat să vezi un om de talia lui Cornel, tremurând ca o piftie numai la gândul că s-ar putea căsători!

In rolul peţitoarei – dna Mariana Mihut, aici Fiokla Ivanovna, centrul îmbârligăturilor relaţionale, care putea pecetlui soarta multor suflete disperate (să se mărite/însoare). Cutra bătrână, trecută prin viaţă şi unsă cu toate tehnicile de manipulare din domeniu, avea o strategie de marketing strong! Mai întâi, studiu de piaţă, potenţialii însurăţei erau cernuţi prin ochiul ei format, reuşind să le citească dintr-o privire calităţile şi defectele şi să-i alipească mental cu posibilele perechi, după criterii de o fineţe psihologică greu de găsit astăzi printre profesioniştii din domeniu. Apoi analiza financiară, adică fiecare ce aducea la pachet şi prin buzunare (o casă, o sanie, o pătură groasă, un fânar din lemn, ceva argintărie sau vreo funcţie care sună bine la urechi). La vremea aceea, mai puteai compensa o cameră în minus cu un nume mai de “bon ton”. Dar, dacă stau să mă gândesc niţel, nici astăzi o mătuşică bine botezată nu strică!

Prezenţă solidă, reuşind, ca o femeie puternică “care este”, să se învârtă bine într-o lume masculină, plină de uzanţe. Deşi mi-a amintit în momente de înjurături de “Ingropaţi-mă pe după plintă”, m-a bucurat prestaţia ei închegată, gravă, temeinică, care-ţi impune, prin calitatea jocului actoricesc, un anumit nivel de raportare.

Mi-a plăcut mult, mult Răzvan Vasilescu, aici prietenul “cel mai la cataramă” al lui Podkolesin, care încuraja frenetic, până la isteric, ideea de căsătorie, nu neapărat din rugămintea prietenului lui, ci mai degrabă dintr-o nevoie personală de implicare, de agitare. M-a bucurat revederea lui, după ce l-am văzut, acum nişte ani (să tot fie vreo 3-4) în “Scaunele” cu Oana Pellea, spectacol care nu trebuie ratat, sub nici o scuză!

M-a bine dispus bucuria cu care joacă şi forma fizică excelentă în care se află, cel puţin aparenţele asta spun! Supleţea mişcărilor şi uşurinţa pantomimică, prin care întreţinea comicul situaţiei, mi-au amintit de Louis de Funes, deşi în mintea mea, îl asociam cu tipul sobru, dramatic, cu actorul umorului negru, fin, ironic, inteligent, nu comicului “lejer” şi “scălămbăiat”. N-o spun în sens depreciativ, ci din contră, căci Birlic şi Louis de Funes s-au “scălămbăiat” genial! El a fost cel care a dat mişcare, ritm şi dinamică piesei, contrastând cu atmosfera mai degrabă sobră.

De data asta, Victor Rebengiuc în rolul, dacă puteţi să credeţi aşa ceva, curtenitorului veşnic, mereu pierzantului în faţa eternului femenin, încercând pentru a 17-cea oară să se însoare, deci fetelor nu vă pierdeţi speranţa. Simpatic, chiar dulcic în utopia lui amoroasă, un fel de ratatul veşnic tânăr, acum ceva mai ofilit. Deşi a primit o nominalizare UNITER pentru rol secundar, ăăăă, nu ştiu cum să zic, dar cred că mai erau şi alte roluri! Nu că n-ar fi minunat aici, ci a fost mai minunat prin alte părţi :D !

Irina Petrescu într-un rol nesemnificativ, dar prezentă!

Aş aminti câte ceva despre Andreea Bibiri, pe care am văzut-o prima dată în serialul “In derivă”, alături de Marcel Iureş pe post de psihoterapeut (şi din păcate destul de stângaci). Inţeleg că mai joacă şi a mai jucat prin nişte telenovele, eu una am renunţat de sportului tâmpizării prin televizor, căci “In derivă”, l-am văzut pe net (câteva episoade), la comentariile incitante ale unora dintre amicii mei.

Andreea a fost aici mireasa mult dorită, Agafia Tihonovna, orfelină şi prinsă în această pânza de relaţii, interese, bârfe şi aranjamente, pusă să aleagă între 5 pretendenţi, care, ca să fiu sinceră, cam lăsau de dorit! Mă rog, fiecare dintre ei avea un argument forte, dar şi lipsuri majore! A surpins bine zbaterea feminină, fragilitatea emoţională şi entuziasmul tinerei care nu ştie în ce bagă, măritându-se, crezând că, din contră, viaţa ei va fi de aici încolo, vorba reclamei, “numai lapte şi miere!”. Undeva spre finalul piesei, are un moment de îndoială, dar net inferior atacului de panică al “prea fericitului” ales!

Mi-a mai atras atenţia Marius Chivu, care a reusit cumva inexplicabil, să se facă înţeles, deşi era bâlbâit bi-bi-binişor, reuşind să fie o prezenţă însemnată.

Mi-a plăcut mult tabloul muzical, în care fiecare dintre pretendenţi a cântat, pe bune, la câte un instrument muzical, reuşind să închege linia melodică a piesei de fundal. Bravo!

Nu vă dezvălui surpriza de la final, ca să vă puteţi bucura de deznodământ, după cele 3 ore pironite pe scaun!