joi, 18 august 2011

Despre...nimic

Aş putea scrie despre nimic sau despre atâtea alte lucruri. Iluzia dăinuirii prin amintire este o vanitate egoistă, dar oare câte nume mari nu au jinduit ascuns sau epatant după asta? Ce teamă cumplită de dispariţie, de uitare, de anost…

Aş putea scrie despre nimic sau despre totul, dar mă gândesc că nimicul a fost înaintea totului, înaintea a tot şi toate, aşa că decid să rămân cu nimicul. E mai plin, mai ofertant, căci poartă în el noncreatul, promisiunea, speranţa. Nimicul poate să devină orice, pe când totul e finit, e trist, e terminat. Dar cum nimicul poate să devine orice, atunci poate să devină inclusiv totul. Şi mă întreb atunci unde începe totul şi unde se termină nimicul? Căci dacă începe, e ceva, deci nu mai e nimic. Şi dacă e ceva, are toate şansele să devină totul. Deci nimicul conţine germenele totului.

Nu sunt nimic, nu am nimic, nu vreau nimic, nu-mi place nimic.

Observ negările din toată fraza de dinainte şi le văd ca pe mecanisme de apărare. Şi atunci îmi propun să le pozitivez.

Sunt nimic, am nimic, vreau nimic, îmi place nimic.

Mă simt mai bine, nimicul începe să-mi sune familiar şi să mă îmbrace într-o mantie călduţă şi cuprinzătoare. Nimicul devine prietenul meu şi alături de el se-ntinde cohorda de nonîntâmplare, nonprezenţă, nonîntâlnire, nonrealitate, prietenii de nădejde ai nimicului.

De ce oare lumea vede atât de negativ nimicul?

- Ce faci? mă întrebi remarcând cuta gâditoare dintre sprâncenele mele…

- Nimic, răspund aproape veselă. Acum nimicul avea sens. Şi-mi plăcea asta.

- La ce te gândeşti? mă întrebi mai nedumerit decât prima dată…

- La nimic, răspund la fel de senină şi văd cum tu nu înţelegi nimic. Ne învârtim în jurul nimicului, eu dansez, tu te sperii. Privirea mea jucăuşă te faci să crezi că mă joc de-a ceva. Poate că da….poate mă joc de-a nimicul, având totul în mâini.

- Vrei să fii nimicul meu? te întreb cu privirea fixă, scrutându-ţi fiecare grimasă imperceptibilă. Te uiţi la mine aproape siderat.

- Nu? Lasă, nu-i nimic…, te sărut pe frunte zâmbind şi-mi promit să-ţi dau să citeşti ce-am scris.

2 comentarii:

Claudia Marina Deleanu spunea...

UN PICTOR A PUS UN TABLOU CARE ERA O FOAIE ALBA IN PROPRIA EXPOZITIE.VINE UN CLIENT SI-L INTREABA: CE ESTE ASTA?
PICTORUL:NIMIC.
CLIENTUL:PT NIMIC,ATUNCI NU PLATESC NIMIC.:))))))))))))))))0
Foarte frumos textul :)

Daniela Dumitrescu spunea...

Multumesc Claudia! Se pare ca acolo era totusi destul de mult ;)!