Printre stele...

Tot căutând printre stele, tot ridicând ochii a mirare spre cer, tot cercetând orizonturi infininte am zis că n-ar fi rău să-mi privesc cerul mai profesionist. Aşa că am decis să fac o vizită la Observatorul Astronomic.

Ajungem acolo pe la nouă fără ceva, după ce sunasem iniţial şi ni se spusese că nu avem ce căuta mai devreme de ora 21:00, căci stelele nu se văd decât noaptea şi pe cer senin. Toată ziua am căuta vreun vârf de nor, dar cerul a ţinut cu noi şi am avut vizibilitate bună.

Curtea frumoasă, cu un aer de început de secol XX, cu o micuţă terasă splendidă în care mă şi vedeam întinsă într-un balansoar, savurând o lectură clasică şi o companie plăcută.

Clădirea impresionantă, construită de amiralul Vasile Urseanu în 1910, cu o cupolă observator, este, din păcate, într-o stare deplorabilă: pereţii jupuiţi, uşile care abia se ţin, imagine dezolantă a ignoranţei noastră. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta o astfel de clădire dacă ar fi mutată vreo 1000 de km mai la vest.

Mai mult, trei poze rebegite atârnate pe pereţii obosiţi, câteva vitrine murdare şi cam fără exponate. Asta ca asta! Stiu povestea: nu sunt bani, nu sunt finanţări, în principiu nu este. Dar un pic de bună-voinţă mai avem? Căci, din păcate, nici atitudinea ghidului n-a fost tocmai primitoare. Sigur că lumea mai punea şi întrebări tâmpite, dar asta nu înseamnă că suntem toţi ignoranţi. Aşa că informaţiile oferit au fost mult sub nivelul aşteptărilor mele.

Mi-au lipsit pliantele, şapca şi tricou cu stelele (ales că sunt în trend :D), poza cu Prunariu (pe care mă aşteptam s-o văd pe undeva, că doar e singurul nostru astronaut!), cărţile de astronomie şi suvenirurile pe care le-aş fi cumpărat cu drag şi care trag de mine, ori de câte ori vizitez ceva în afara graniţelor. Inţeleg că nu sunt bani, dar nici nu ne chinuim să facem!

Apoi, totală dezorganizare: am intrat noi cei care am venit mai devreme de 21:00 şi a început ghidul să ne zică acolo trei vorbe şi, cum tot veneau vizitatori, le-a tot repetat de fiecare dată! Aşa că acum ştiu ochii închişi unde e Vega, steaua din constelaţia Lyra, care i-a trimis semnale radio lui Judie Foster, în filmul “Contact”! :D N-ar fi fost mai bine dacă intram în grupuri de căte 5-7 persoane, ne arătau acolo ale 3-5 stele, ne zicea alea trei vorbe şi poate încă vreo două în plus şi apoi intra următorul grup!

Cât priveşte planetele, cea mai frumoasă a fost Saturn, căci i se văd inelele şi mi-a rămas în minte o stea dublă: adică dacă te uitai pe cer era un punctuleţ, când te uitai prin telescop erau 2 punctuleţe. Sigur că aşteptările mele au fost nejustificate, mi-am dat seama după, pentru că eu mă aşteptam să văd imagini gen telescop Hubble. Aşa, eram ca o furnicuţă care vroia să vadă stelele şi furnicuţa a fost urcată în copac, ca să fie mai aproape! Evident că distanţa este cvasi-nesemnificativă! Mărea telescopul de 750 de ori, dar degeaba!

Ideea care mi-a plăcut cel mai mult a fost însă cea legată de trecut. Când privim cerul, privim trecutul. Ce ironie, fiind că noi ridicăm ochii spre cer ca speranţă spre viitor! Ei bine, lucrurile stau fix pe dos. Căci dacă eu văd o stea aflată la 25.000 de ani lumină, înseamnă că lumina pe care eu acum o văd s-a produs acum 25.000 ani lumină! Eminescu avea dreptate “căci mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă!”

Aşa că am fost dezamăgită de Observator! Mă gândesc dacă ar trebui să mă implic într-o campanie de salvare a observatorului sau nu…voi ce ziceţi?