Ce doare atunci când ne doare?

Nu scapă nimeni de suferinţă oricât ne-am protejat, am învăţat, am citit, ne-am pregătit, ne-am dezvoltat personal. Şi cred că nici nu trebuie să scăpăm, pentru că suferinţa este cea mai rapidă, autentică şi dreaptă cale către tine însuţi. Mă întreb însă, ce doare atât de mult, ce se aşează acolo pe suflet şi te apasă lung şi sufocant, ce te înăbuşă şi te face să te chirceşti fetal? Ce se mişcă în tine de-ţi ocupă gândurile, îţi paralizează emoţiile şi-ţi tetanizează reacţiile? Cum dintr-o dată eşti capabil(ă) de răutăţi pe care nici nu le bănuiai în tine?

Dacă ar fi s-o iau strict psihologic, răspunsul ar fi simplu: suferinţa pe care n-o poţi suporta, atinge în tine o rană veche. N-am să detaliez aici, este adevărat acest mecanism, dar parcă mă nemulţumeşte explicaţia, parcă simt nevoia s-o completez, parcă mai este ceva...

Cred că ceea ce doare mai întâi este că...nu te aştepţi. Nu doare că s-a întâmplat, ci că nu credeai că ar putea să se întâmple, că nu erai pregătit, că mintea ta nu a creat niciodată scenariu acesta, acum atât de real. „Nu poate să facă asta, el nu este aşa! El nu!” spun adesea femeile care n-au crezut vreodată că vor fi înşelate. Şi totuşi o face! „CUM? TOCMAI TU?”

Spre exemplu, am fost foarte dezamăgită atunci când am aflat că Andrei Pleşu are o amantă! Şi mai mult, se pare chiar o viaţă dublă? CUUUM??? Andrei Pleşu??? Pentru mine era destul de asexuat în mintea mea, era un model de moralitate şi nu m-am aşteptat ca TOCMAI el să încalce pricipiile şi valorile pe care le promova pompos pe la TVR! Mintea mea nu crease această posibilitate, nu asociase cele două imagini! Repet, nu mă deranjează că iubeşte o altă femeie, e minunat să iubeşti, ci faptul că nu mă aşteptasem la asta, nu mă aşteptam să-şi construiască un destin dublu, iar neaşteptarea face lucrurile mai greu de acceptat.

In alte situaţii, nu doare ce s-a întâmplat, ci cum! Doare maniera în care a ascuns, s-a fofilat, a înşelat, s-a comportat, nu doare gestul, faptul în sine. „Nu mă doare că a ieşit cu prietenii lui, ci că mi-a ascuns asta, motivând că ştia că nu-mi place!” De multe ori, simţim lucrurile, vedem că s-a stricat căruţa, dar aşteptăm, uneori chiar propunem, un final elegant, o despărţire civilizată, un rămas bun care să lase loc de bună ziua. Dar nu se-ntâmplă aşa! Scriam într-un articol precedent că bărbaţii nu ştiu să spună adio. Aş completa spunând, că uneori nu despărţirea doare, ci maniera în care celălalt alege s-o facă, într-o manieră mârlănească, grosolonă, laşă!

Nu doare dacă s-a întâmplat, ci doare că de acum înainte va exista între parteneri îndoiala, neîncrederea, suspiciunea permanentă, care până la urmă vor eroda, vor măcina relaţia. Un moment greu într-o relaţie lasă urme care se vor releva ori de câte ori apar tensiuni. Oamenii nu au încă această capacitate de a şterge cu buretele şi de a o lua de la capăt. Atunci când eşti rănit, te vindeci, dar rana te va face să fii prudent, să iei măsuri de precauţie, să fie atent şi vigilent, ceea ce tensionează relaţia. Nu cred în împăcări, pentru că nu cred că oamenii pot ierta cu adevărat. Resentimentele rămân, unii aleg să trăiască cu ele, alţii nu, iar când relaţia trece din nou printr-o criză, toate resentimentele vor ieşi din hibernare şi vor muşca din celălalt cu aceeaşi apetenţă.

Nu doare că s-a întâmplat, ci pentru că ştii că din acel moment dispar toate micile gesturi ce făceau marile delicii ale relaţiei. Că va trebui să anulezi toate rezervările de timp şi spaţiu interior pe care le făcuseşi pentru de mâine încolo. Că nu vei mai putea face către celălalt lucrurile pe care ştii că eşti capabil să le faci, că nu te vei mai putea duce către celălalt aşa cum o făceai până acum.

Greşeala majoră care se poate face este să anulezi tot ce s-a întâmplat. Dacă-ţi vine să smulgi din pântece promisiunile lui/ei, dacă-ţi vine să striveşti gândurile pentru a scoate dintre ele amintirile cu celălalt, dacă vrei să jupoi pielea pe care a atins-o şi să tai şuveţele de păr pe care le-a sărutat, dacă blestemi ziua în care v-aţi cunoscut...n-o face! Nu vei face altceva decât să produci în tine un gol pe care vei încerca febril să-l umpli cu o altă relaţie, cu o altă întâlnire, cu o altă poveste pe care sper să n-o închizi niciodată! Dar nu este o întâlnire autentică este doar umplerea unui gol!

Alege să le păstrezi, să le pui într-o cuituţă frumoasă cu amintiri, să te bucuri că s-a întâmplat şi că ai trăit tot ce ai trăit. Mergi mai departe nu golit(ă) de experienţa asta, ci mai plin(ă) de ea, mai bogat(ă), mai senin(ă)! Eşti mai mult acum decât erai înainte! Dacă o arunci, înseamnă c-o iei de la capăt!

Nu scapă nimeni de suferinţă oricât ne-am protejat, am învăţat, am citit, ne-am pregătit, ne-am dezvoltat personal. Ştiu însă la fel de bine astăzi, că fiecare suferinţă ne învăţă ceva în plus despre noi înşine şi ne ajută să mergem mai în spre creşterea noastră, iar astăzi avem şi uneltele prin care putem s-o fac mai suportabilă.*

*Multumesc A!