Tango. Radio&Juliet

Este al doilea spectacol de dans contemporan pe care-l văd, asta dacă nu pun la socoteală spectacolele lui Dan Puric (“Visul”, “Doi dintre noi” etc) şi ceva Răzvan Mazilu! Dar, dintr-un motiv, care nu-mi este încă foarte clar, pe Puric nu l-aş cadra aici!

Cert este că am vizionat primul spectacol de dans contemporan de pe şcena Operei Naţionale şi asta este într-adevăr ceva inedit, pentru că alăturarea dintre foarte clasic şi foarte modern a solicitat de la mine multă îngăduinţă.

Inţeleg că premierea spectacolului a fost în decembrie 2010 şi este interesant faptul că Opera s-a desprins de rigorile baletului clasic încercând îndrăzneţ aceasta deschidere către modern şi chiar post-modern! Coregraful, respectiv Edward Clug, vine din baletul clasic, ca majoritatea coregrafilor de altfel, şi a ales să trăiască în Slovenia şi nu mă mai întreb de ce.

Vreau să precizez din capul locului, că nu sunt o specialistă! Aşa că voi scrie această cronică cu ochii spectatorului neavenit, cu aşteptările omului care apreciază corporalitatea şi se înclină în faţa muncii oamenilor care-şi doresc performanţă, care poartă baletul în suflet pe post de vis neîmplinit, precum şi a celui care a văzut pe la televizor spectacolele companiei Bejart, ceva documentare despre felul în care pregătesc ei spectacolele, înţelegând astfel munca teribilă, dăruirea până la epuizare şi maniera filigranată a includerii fiecărui gest în dans, deşi totul pare o curgere firească!

Deci, nu mă pricep, dar cum îmi place să experimentez, am zis de ce nu? Sigur că l-am “google”-it pe coregraf şi după ce am văzut că a luat şi nişte premii, că a fost nominalizat pe ici pe colo, m-am dus la spectacol cu anxietăţi ceva mai aşezate.

Trebuie să vă spun din start că de fapt sunt 2 spectacole, fără legătură unul cu altul. Chiar primul dintre ele, adică tangoul, este un spectacol ceva mai vechi, dar care s-a bucurat de succes încă de la debut şi care se menţine în cotaţii bune şi astăzi. Ei bine, da, şi mie mi-a plăcut mai mult prima parte. Muzica bună, de la Astor Piazzolla, la Goran Bregovic, Hugo Diaz sau Rene Dupere , aproape ca te ridica de pe scaun, unde mişcările de tango sunt aruncate pe ici-colo, ca pentru a-ţi aminti că totuşi vorba despre zvacnirea tango-ului, conturând trei tipuri de relatii („Blind“, „Fatal“, „Timid“), dar îmbinate, într-un colaj de zbateri corporale minunate, cu elemente din baletul clasic sau din acrobaţiile trapeziştilor, au făcut ca acest prim moment să fie relaxant şi îmbietor.

Cel de-al doilea moment, care ar fi trebui să fie ceva despre Romeo şi Julieta, ei bine, m-a cam pierdut, recunosc! Asta şi poate pentru că ritmurile uşor halucinogene ale lui Radiohead nu sunt tocmai uşor digerabile. Deci, n-am înţeles ce şi cum, de unde şi până unde, care cu cine, ce moment şi ce concluzie, m-am prins totuşi cine era Julieta (asta pentru că a dansat o singură balerină), dar n-am înţeles care dintre cei 6-7 balerini era totuşi Romeo! Ea, săraca, a trebuit să danseze cu fiecare, noroc că s-a mai odihnit când au dansat şi ei în grup. Mi-a plăcut ideea că femeia, în trecerea ei, traversează mai multe personaje masculine! Am înţeles apoi că ar fi fost vorba despre momentul în care Julieta se trezeşte şi vede că Romeo n-o mai face. Coregraful şi-a imaginat o posibilă continuare a vieţii Julietei de după acest moment! M-a dus cu gândul la încremenirea travaliului de doliu, la implacabilitatea suferinţei, la moartea emoţională a depresiei. Asta i-a ieşit!

Décorul destul de auter, iar costumele destul de negre, efecte de fotografie sepia şi colaje video, gândite de acelaşi Edward Clug.

Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la acest spectacol, a fost faptul că au predominat balerinii, nu balerinele. De data asta, greul a picat pe bărbaţi, ceea ce este destul de rar întâlnit în operele tradiţionale. Se vedea foarte clar balerinul clasic din ei, pentru că, din punctul meu de vedere, postura, expresia, ritualul mişcărilor este cert distinct faţă de cel al dansatorilor. Curgeau pe ei miile de ore de antrenament, siguranţa elementelor, precum şi dorinţa de a arăta că pot şi altceva! Indrăzneala, curajul şi satisfacţia de a depăşi o graniţă transpira din toată frământarea trupească. Din acest punct de vedere, merită toată aprecierea.

Pe scurt, spectacolul este o apariţie inedită în peisajul Operei! Repet, nu ştiu cât cadrează cu decorul ei, dar sunt deschisă la experimente! Dacă vreţi altceva, dacă iubiţi muzica şi mişcarea, dacă sunteţi inediţi şi inovatori, atunci acest spectacol s-ar putea chiar să vă placă!

Feng shui

Nu vreau să mă iubeşti apă, pentru că mă tem să nu mă înec…

Nu vreau să mă iubeşti lemn, pentru că mă tem de încremenire..

Nu vreau să mă iubeşti foc, pentru că mă tem să nu mă ard…

Nu vreau să mă iubeşti pământ, pentru că mă tem să nu mă surup…

Nu vreau să mă iubeşti metal, pentru că mă tem să nu mă topesc…

Vreau să mă iubeşti tu, pentru că numai aşa sunt feng shui…

Bărbaţii iubesc o singură dată!

Am constatat de-a lungul şi de-a latul, de-a dreptul şi de-a curmezişul vieţii mele, spijinindu-mă pe confesiuni şoptite sau taine intime, pe experienţele mele şi ale celor care au avut încrederea să mi le împărtăşească pe ale lor (şi cărora le mulţumesc), că bărbaţii se sting cumva emoţional de la un anumit moment, că se închid, se barează, se îndepărtează de noi femeile şi de acea partea feminină din ei.

Incercând să văd ce şi cum, întrebând împrejurul meu şi al altora, invitând la rându-mi la dezvăluire şi destăinuire, încet-încet s-a nuanţat ipoteza că bărbaţii rămân cumva ancoraţi afectiv într-o sigură experienţă emoţională, trăită la vârsta adolescenţei sau a primelor vârste adulte. Bărbaţii iubesc, cu iubirea aceea suavă, blajină şi totală pe care o visează toate femeile, doar o singură dată, respectiv PRIMA! In prima lor experienţă amoroasă încearcă şi reuşesc, să fie timizi, dar mereu întrebători, nebrutal de îndrăzneţi, încântători de naivi, neaşteptat de romantici, atenţi şi calzi, protectivi şi securizanţi. Adică ideali! Atunci sunt capabili de cele mai frumoase gesturi, cele mai cutezătoare surprize, cele mai curtenitoare fraze! Atunci scriu poezii, cântă la chitară (sau măcar din frunză), aruncă în dreapta şi-n stânga cu flori, cu îmbrăţişări, promisiuni de viaţă veşnică şi viitor paradisiac, declaraţii de dragoste şi armistiţii de război. Sunt frumoşi şi le joacă în privirii puterea de a muta munţii la şes şi valea în deal, doar de dragul tău!

Cred că trubadurii, feţi-frumoşii, Romeo şi toţi ceilalţi cupidoni sunt de fapt în această etapă! Toată literatura romantică descrie preponderent această primă iubire. Nu este neapărat primul fior de iubire, ci acea iubire care-ţi da forţa să te duci în miez de noapte la ea, deşi tu stai la Botoşani şi ea la Bucureşti, care te-mpinge s-o iei de mână şi să porneşti la drum, fără nimic altceva, pentru că dacă o iau pe ea, ai totul…şi ceva în plus!

Relaţia însă are propria ei viaţă, propriul ei destin, care uneori nu se suprapune perfect peste destinul nostru individual, astfel încât se închide la un moment dat, din diverse motive, şi nu mă gândesc neapărat la situaţii de suferinţă. Cunosc şi poveşti de viaţă în care relaţia nu a durat în timp pur şi simplu, deşi la amândoi a fost prima iubire, amândoi au crezut că sunt jumătatea androgină a celuilalt. Atunci este poate şi mai greu să crezi în fericire, pentru că teoretic, aţi pornit la drum, dintr-o poziţie ideală! Şi totuşi, nu a funcţionat, s-a terminat prost, pentru că uităm adesea să sentimentele se sting, iar relaţia trebuie întreţinută.

Cred că după această primă experienţă iniţiatică, bărbaţii şi femeile evoluează diferit: bărbaţii se ard şi apoi gata!, se-nchid pentru totdeauna în faţa femeilor. De obicei, pun o etichetă generalizatoare şi apoi toate femeile sunt încadrate acolo, mai ceva ca un pat al lui Procust.

Din păcate, după această experienţă, niciodată nu vor mai iubi cu aceeaşi participare emoţională, cu aceeaşi dăruire totală, vor avea întotdeauna o rezervă, o barieră, explicabilă ca şi mecanism de apărare. Degeaba vor încerca femeile ulterioare să atingă aceea iubire, ele simţind cumva fie că lipseşte ceva, fie că el poate mai mult, că nu este cu adevărat cel care poate să fie, că nu este deschis total. Ele simt intuitiv că nu primesc aceeaşi calitate a iubirii şi vor încerca permanent s-o obţină. Pot să mai existe licăriri ale acestuia în momente de pasiune sau poate în prezenţa copiilor, dar nu sunt decât episoade sporadice, care-i dau însă femeii curajul şi speranţa de a lupta mai departe.

Bărbaţilor poate că ar trebui să li se reamintează faptul că nicio iubire, oricât de dodoloaţă, pufoasă şi roz este, nu rezistă în timp de la sine putere. Iubirea nu se poate susţine singură şi cel mai bine se simte sprijină pe două persoane!

Femeile în schimb, iubesc total de fiecare dată. În fiecare nouă iubire, ele cred absolut, o trăiesc sublim, având această uimitoare capaciatate de a iubi, chiar dacă au fost rănite înainte. Femeile se aruncă necondiţionat în iubire, plonjează naiv în oceane de îmbrăţişări, pe care le cred unice, speciale, infinite. Cred în noi începuturi care nu se vor termina niciodată, în noi iubiri fără suferinţă, în bărbatul acela primordial! Cred că de data asta, el le va iubi cu adevărat, aşa cum şi ea îl iubeşte, chiar dacă “de data asta” este a cincea oară!

Noi, femeile, ştim că el există şi luptăm de secole să-l trezim!

Nu cred că este vorba de o labilitate emoţională, aşa cum s-a sugerat de nenumărate ori, ci mai degrabă de o extraordinară capacitate de a te reînnoi prin iubire, de a te reîntregi, de a te naşte, de a te purifica prin iubire, pentru a merge din nou mai departe! Cred, de asemenea, că această minunată primenire prin iubire, este unul din factorii care contribuie la închegarea instinctului matern.

Cred în puterea iubirii de a vindeca, de a restaura, de a trezi, de a ne face mai plini, mai compleţi (da, ştiu că nu are grad de comparaţie).

Ştiu că teama de suferinţă ne împiedică să fim, să trăim plenar, dar totuşi eu mai sper, mai nădăjduiesc că se poate! Aş vrea să pot încuraja bărbaţii să dea şansă şi altor iubirii, să se “arunce” şi ei în emoţie, să-şi permită să trăiască din nou iubirea şi-n felul acesta, să ne întâlnim împreună cu ceea ce avem mai bun de oferit!

Iubiţi-vă mult!

Mica publicitate

Vânzări:

- ofer, la preţuri fără concurenţă, seri de duminică şi jumătăţile de oră dintre două sferturi academice de aşteptare;

- vând secunda dinaintea sărutului şi cumpăr clipa de după, renunţ la orele întârziate şi achiziţionez miezuri de îmbrăţişare;

- vând, la preţ avantajos, apartament obscur, plin de amantlâcuri şi speranţe deşarte, pentru garsonieră la lumina zilei. Exclus intermediari;

- vând gânduri albe pentru zile negre şi patimi roşi pentru suflete gri;

- ofer ying pentru yang şi invers;

- vând şef ursuz şi mutre neprietenoase;

- ofer urme de săruturi în zone interzise, la schimb cu săruturi pasionale în zone premise;

Cumpărări:

- cumpăr happy end-uri de viaţă şi ofer “a fost odată”-uri neterminate;
- cumpăr începuturi de zi şi dau la schimb sfârşituri de dragoste;

- cumpăr curcubee de purtat pe post de eşarfă şi stele de prins în păr

- cumpăr toate florile din lume, ca să le ofer tuturor femeilor care aşteaptă să primească flori;

- cumpăr vise îngălbenite de vreme şi doruri oftate în adâncuri.

Inchirieri:

- închiriez pe viaţă emoţii calde. Rog seriozitate;

- închiriez locul de lângă mine, la micul dejun. Prâzul şi cina sunt deja ocupate;

- închiriez braţe calde pentru îmbrăţişări de dor;

- închiriez volanul maşinii mele pentru plimbări la capăt de lume. Programări la telefon 07***;

Pierderi:

- pierdut iubit în aşternuturile altei femei. Il declar nul;

- pierdut adolescenţă. Găsitorului i se oferă recompensa;

- pierdut timp în relaţii mărunte. Nu-l declar nul, sper doar că am învăţat ceva;

Dialog locativ

- Dacă aş locui în căuşul palmei tale, m-ai ţine în palma stângă sau în palma dreaptă?

- Te-aş ţine pe linia inimii, ca să-mi pulsezi în fiecare mângâiere….

Da, sunt femeie….

Da, recunosc cinstit: sunt femeie! Mi-a luat ceva timp să învăţ, să accept şi apoi să iubesc femeia din mine, dar acum sunt gata să strig în gura mare şi cu sufletul deschis: DA, SUNT FEMEIE! Mi-a fost greu să privesc în oglindă cu îngăduinţă, şi mai apoi cu blândeţe, femeia care se contura în linii delicate, dar ferme. Incet-încet imaginea nu mi s-a mai părut atât de neplăcută, ci din contră. Cu fiecare întâlnire, relaţionare, despărţire, comunicare, împărtăşire am păşit tot mai aproape de ceea ce credeam eu că este o femeie, cu tot ce are ea minunat sau perfectibil!

Da, sunt femeie şi îmi plac florile de toate formele, mărimile, mirosurile, ador culorile pastelate, inimioarele de hârtie pe care le mai găsesc uneori pe birou şi a căror provenienţă n-o cunosc încă, baloanele, lampioanele şi toate nimicurile pe care bărbaţii le consideră nişte “prostii”! Le doresc, le aştept, le primesc cu bucurie şi emoţie!

Da, sunt femeie şi îmi place ciocolata neagră, cappuccino cu scorţişoară, mesele elegante şi meniurile lejere la restaurante cu stil, vocabularul rafinat şi bunele maniere! Da, aştept ca un bărbat să-mi aşeze scaunul, să-mi toarne în pahar, să mă întrebe ce vreau înainte să comande chelnerului, să-mi ţină haina, să-mi deschidă uşa şi-i îi ofer timpul şi spaţiu s-o facă! Da, îmi doresc ca el să mă caute, iar dacă n-o face ştiu că am puterea să-mi iau inima în dinţi şi să fac eu pasul (asta numai după un timp de aşteptare), deşi nu mă înnebunesc după asta. Dacă o să-mi spuneţi că sunt de modă veche, bine, fie, sunt!

Da, sunt femeie şi ador îmbrăţişările şi sunt o pupăcioasă…mă fac vinovată de nerăbdarea, dorinţa şi voinţa de a le pune cadid în practică! Sunt tactilă, senzitivă, atentă la detalii şi neglijentă la evidenţe! Imi plac ritmurile lente, mic dejunurile albe care se-ntind până la prânz şi cinele îmbujorate care se prelungesc în miez de noapte… preludiile şi postludiile în toate activităţile, nu doar în cele de după draperii…Imi place să fac cadouri şi să mi se facă surprize, îmi place senzaţia vântului prin plete şi briza mării în apus!

Da, sunt femeie şi-mi asum toate capriciile, toanele, strâmbăturile din nas, pentru că ştiu în egală măsură că pot să fiu şi serioasă, funny, spirituală, inteligentă, de încredere şi loială. Ştiu că port în mine un curcubeu de emoţii, senzaţii, vibraţii, sentimente, care-mi colorează zilele cu nuanţe dintre cele mai surprinzătoare!

Da, sunt femeie şi-mi plac fundiţele, florile de câmp în păr, lanurile de grâu în braţe, bulinele mai mult decât dungile, bijuteriile din pietre (semi)preţioase, cremele de zi, de noapte, de corp, de faţă, de orice, poşetele, eşarfele, hainele, decolteele îndrăzneţe şi privirile lungi! Da, sunt nerăbdătoare, vorbesc mult şi râd cu poftă, aşa cum ştiu şi să aştept, să tac şi să plâng! Da, iubesc muzica, copiii şi animalele, şi uneori îmi vine să plâng şi la ştiri! Mă înduioşează bătrânii, copiii târâţi de părinţi dimineaţa la şcoală, păsările zgribulite, tristeţea, oamenii neînţeleşi! Mă înfurie violenţa sub orice formă, răutatea gratuită, mitocănia, lipsa de comunicare!

Da, sunt femeie şi ştiu când, cum, cât sau dacă să privesc un bărbat, aşa cum ştiu să primesc acum privirile şi cuvintele lor, fără să mai plec ruşinată ochii în jos! Imi plac complimentele fine, flirtul cuviincios, privirile cu subînţeles, conversaţiile alunecoase, atingerile “întâmplătoare” şi zâmbetul misterios… Imi place să mă prefac că nu înţeleg şi nu văd, deşi le văd şi le înţeleg tare bine!

Da, sunt femeie şi ştiu să gătesc, să calc, să fac şi să menţin curăţenia, da, am învăţat ce trebuie să fac, dar n-am acceptat niciodată că trebuie să fac, preferând să fac de şi cu plăcere…am învăţat să negociez cu mine şi cu ceilalţi, să afirm, să confirm sau să infirm…

Da, sunt femeie şi sunt sensibilă, vulnerabilă, fragilă, aşa cum ştiu că sunt puternică, independentă şi hotărâtă. Da, am nevoie să fiu luată în braţe, aşa cum am nevoie să nu-mi fie prinse aripile atunci când vreau să zbor! Am nevoie de protecţie şi de libertate, în egală măsură, şi poate acesta este marele paradox şi cred că nu doar al femeilor, ci şi al bărbaţilor! Câtă libertate şi posesiune să pui într-o relaţie pentru a găsi echilibru perfect, rămâne un mister! Cât aparţinem celuilalt sau nouă înşine, este o enigmă!

Da, îmi place să iubesc, să fiu iubită şi să fac…iubire!

Ştiu că multe dintre femei simt în felul acesta!

Da, am învăţat să fiu, să simt, să trăiesc frumos femeia din mine şi DA, IMI PLACE!

Împrimăvărează-mă…

De astăzi, îmi scutur umerii de nea şi spun şoptit bun venit primăverii, sorbind domol aromele unei cafele mai negre decât nopţile străine. Aş vrea să ştiu să ghicesc în caimac ziua în care soarele mă va dezmorţi de toate îngheţurile…Iarna îmi hibernează nu doar umorile, ci şi gustul pastelat al vieţii, culorile inimii şi îmbrăţişările, pentru că îmi place să îmbrăţişez mai ales cu braţele goale. Mă strâng toată între hainele prea groase şi mă pierd printre fulare mohair, gulere înalte, căciuli urecheate şi mânuşi fără simţuri. Pielea-mi toată îmi strigă: aer! Zâmbesc prin toţi porii şi mă întind către soare ca o plantă agăţătoare…cârceii mei or să se tolănească pe terase de petale azurii…şi-atunci te văd, te simt, te chem…

Împrimăvărează-mă de verde, scoate-mă din bârlogul aşteptărilor şi pune-mi fir roşu în planurile de mâine, să nu mă rătăcesc în zadar. Impleteşte-l cu firul tău alb şi poartă-mă în suflet pe post de mărţişor. Aşează-mi flori de cireş printre gene, ca să pot să clipesc a primăvară. Vreau să aud cum plesnesc de viaţă mugurii şi să simt cum se dezlănţuie viaţa şi în mine. Vreau să mustesc de verdeaţă, să-mi crească iarbă din călcâie şi să-mi fac culcuş în cupa unui crin încăpător! Să-mi leg eşarfă de triluri în păr şi să-mi flutur mântuitor elanurile albe!

Împrimăvărează-mi iubirile, pune-le ghiocei de martie în gesturi şi cireşe de mai la urechi. Cheamă-ţi fluturii din toate zările albastre şi lasă-i să danseze în zboruri speranţă, în arabescuri de scrisori de dragoste, pe care să le semnezi în nedescifrate doruri. Pune-mi pe post de brăţară roua dimineţii şi sărută-mă pe încheietura mâinii ca să-mi tatuez acolo respiraţia ta…

Împrimăvărează-mă în toate anotimpurile uitate şi pune-mi în calendar file cu chip de poveste şi eroi necunoscuţi. Vreau să pot să smulg din zile umbrele-strigăt şi norii-furtună, să aşez pe cer toate cuvintele-inimă din care să se înfrupte îndestulător cei flămânzi de iubire! Zburătăceşte-mi temerile şi pudrează-mi orele întârziate cu întâlniri cadou şi oameni miracol. Adu-mi înapoi lebedele călătoare, ca să danseze dansul împerecherii pe viaţă…

Împrimăvărează-mi cuvintele, să pot să transmit şi să primesc lumină, nu doar hieroglife. Uneori cuvintele ne îndepărtează unii de alţii, în loc să ne apropie, uneori cuvintele nu spun, ci ascund…Aşterne-mi cărări calde de soare peste nămeţii ce-mi îngreunează alegerile, topeşte-mi troienele fior cu un pretext pudic. La marginea (ne)cuvintelor tale se află începutul trăirilor mele…

Împrimăvărează-mi paşii ca să ştiu să aleg drumul drept către tine şi calea împăcată către mine. Să-mi foşnească poalele rochiţei pe aleile înmugurite de chemările vieţii, în care să nu mai fiu nevoită să te caut, ci doar să te regăsesc…vreau să mă dezleg de iarna tăcerilor tale şi să-mi leg de gleznă parfum de liliac, ca să las în spatele meu urma prin care şi tu să mă afli…

Împrimăvărează-mi fruntea şi dezgheaţă-mi curajul de a privi senin şi iertător şi oamenii care au trezit răni adânci în mine…

Împrimăvărează-mă în toată splendoarea primăverii ce va să vie…